Acasă » Vedete » Cine îi va lua locul Adelei Popescu la Vorbește lumea, după ce vedeta a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară

Cine îi va lua locul Adelei Popescu la Vorbește lumea, după ce vedeta a anunțat că este însărcinată pentru a treia oară

De: Alina Nistor 08/01/2021 | 12:54

Adela Popescu a făcut anunțul momentului! Prezentatoarea TV a mărturisit că este însărcinată pentru a treia oară. Atât ea cât și Radu Vâlcan sunt în culmea fericirii, mai ales că își doreau să îi mărească familia.

Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au deja doi copii, pe Alexandru, născut în 2016, și Andrei, născut în 2018. Iar acum… urmează să vină pe lume un nou membru al familiei.

Marele anunț a fost făcut, în direct la TV, în cadrul emisiunii ”Vorbește lumea”, pe care Adela Popescu o prezintă alături de Cove. ”Vreau să fac un anunț”, și-a început Adela discursul, după ce a fost încurajată de colegul ei de platou.

”O să avem un nepoțel! Așa se zice, nu? Bine, recunosc, sunt însărcinată cu al treilea copil. Nu mai țin minte cine a fost prima persoană care și-a dat seama, cred că o tocmai colegii de la Pro TV. Producătoarea emisiunii mi-a spus „cred că ești gravidă”. E lumina aia aparte.

Noi ne doream mult acest copil, nu la modul că urmăream ovulația, dar îl doream. E ceva ce nu pot să explic, e o dorință a noastră, ne împlinește viața de familie. Prietenii s-au gândit la cheltuieli și soțul a început să se gândească la o mașină mai mare. Ne-am gândit cât costă grădinițele pe luni” , a transmis Adela Popescu în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”.

Cine o va înlocui pe Adela Popescu

Adela Popescu a mărturisit că va intra în concediu prenatal. Prezentatoarei TV îi este teamă să nu se infecteze cu noul coronavirus și să pună sarcina în pericol. Iar cea care îi va ține locul va fi nimeni alta decât… Lora. Nu este pentru prima oară când artista preia ”ștafeta” de la Adela. Atunci când prezentatoarea TV a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil, tot Lora i-a ținut locul.

Cântăreața va prezenta și acum sezonul emisiunii de la Pro TV împreună cu Gabriel Coveșeanu. Momentul a fost emoționant, iar Adela și Lora nu și-au putut stăpâni lacrimile.

”Pentru că este o perioadă destul de dificilă, am hotărât să mă retrag. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am gândit foarte mult la ce e de făcut. Pentru că avem aproape familia, părinții care sunt mai expuși și sunt în grupa de risc. Cred că este un risc pe care nu trebuie să mi-l asum. Ce am în burtică e mult mai important și pot să renunț la cel mai frumos loc de muncă pe care-l am”, a mai spus Adela.

Adela și Lora nu și-au putut stăpâni lacrimile
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș, chiar în fața angajaților
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale Australiei și Statelor Unite
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas s-a stins după o luptă grea cu cancerul
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte ușor de pus în aplicare
Trucul pentru telefoanele Samsung care face ca bateria să te țină mai mult. E foarte...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la un concert
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la...
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
O treime din buget se duce pe salariile mărite mereu ale bugetarilor
O treime din buget se duce pe salariile mărite mereu ale bugetarilor
Zodiile protejate de DUMNEZEU în luna mai. Astrele anunță câștiguri pe toate planurile!
Zodiile protejate de DUMNEZEU în luna mai. Astrele anunță câștiguri pe toate planurile!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Câți ani a avut Alin Oprea probleme cu alcoolul:
Câți ani a avut Alin Oprea probleme cu alcoolul: "L-am folosit ca sedativ pentru a...
Ion Țiriac și-a făcut testamentul: ”Am 33 de copii!” Cui își lasă magnatul miliardele sale
Ion Țiriac și-a făcut testamentul: ”Am 33 de copii!” Cui își lasă magnatul miliardele sale
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri pe cele aduse din import
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri...
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea, dar nu e pentru oricine
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea,...
×